Teoria conspirației

Femeie, 35 de ani. Cancer de sân operat în primăvara lui 2016. Acum cu ficatul plin de metastaze.

S-a tratat la vraci cu ceaiuri de ghimbir și ginseng. Timp de un an de zile. Variantele științifice de tratament le-a refuzat categoric. La vremea operației era într-un stadiu nu numai tratabil, ci și perfect curabil.

Acum când nu mai avea cu ce să o prostească, vraciul a trimis-o la spital.

Când mă izbesc la propriu de astfel de povești nu mai gândesc limpede. Calmul și sociabilitatea se volatilizează rapid și îmi vine să strâng pe cineva de gât. Preferabil pe vraci. La suprafață ajunge doar o grimasă de dezaprobare. Dar în interior fierb de furie.

Nu mă întâlnesc cu astfel de situații decât poate o dată sau de două ori pe an. Și de fiecare dată am aceeași reacție viscerală pe care sunt nevoit să o țin sub control pentru a păstra niște aparențe de civilizație.

Medicii, să le zicem „de școală”, pot fi, teoretic, trași la răspundere pentru fiecare mărunțiș. Așa și trebuie. Presiunea responsabilității ne îndeamnă pe cei mai mulți dintre noi să se perfecționeze constant în domeniul de activitate.

Dar de șarlatanii de vraci naturiști, homeopați, naturopați și alți asemenea psihopați nu se ocupă nimeni. Dacă ai pretenția să tratezi oameni trebuie să te supui acelorași standarde ca toată lumea. Dublul standard al societății față de medici, pe de o parte, și impostori, pe de altă parte, mă scoate din sărite. Și se măsoară în cimitire.

Să nu uităm totuși că pentru tango e nevoie de două persoane. Șarlatanul te poate prosti doar dacă chiar te lași prostit. Sau poate vrei să fii prostit.

Pentru că toată viața ți-ai trăit-o după deviza: „Doar nu o să mi se întâmple tocmai mie nenorocirea!” Pentru că fiecare dintre noi se crede special.

News flash! Nici unul dintre noi nu e special. Nici imun. Cu atât mai puțin în fața unei boli devastatoare.

Dar atunci când chiar se întâmplă așa ceva intrăm în negare. „Cum putea să mi se întâmple așa ceva tocmai mie?” E o conspirație! Soroș, Big Pharma și masonii au conspirat ca eu, un cetățean generic domiciliat în Cucuieții din Deal, să fac cancer ca să facă mai apoi bani din chimioterapeutice! Și doctorii fac toți parte din aceeași conspirație! Și stau capră în fața dușmanului!

Atunci intră vraciul, pardon, șarlatanul în scenă. Te ia cu karma, bioenergii, biorezonanțe și memoria apei. Te „detoxifică” el pe tine de otrăvuri, de cancer, dar înainte de toate de bani, iar în cele din urmă de viață. Dar niciodată de cancer.

Teoria conspirației este mama cu țâța plină de lapte pentru acești indivizi pușcăriabili și cucuvelele lor la fel de penale și de sinistre (vezi Olivia Steer).

Pentru că toți ne credem speciali și imuni, iar atunci când pățim ceva trebuie neapărat să fie o conspirație.

Așa că lăsați-vă naibii de fumat și de alcool, mâncați-vă nenorocitele de legume, mențineți o greutate rezonabilă (înălțimea în cm - 100 = greutatea maximă permisă în kg) și faceți dracului 30 de minute de activitate fizică pe zi!

Și poate aveți o șansă!

Comentarii

  1. o sansa sa ajungi la 80 neputincios si singur dar fit :)
    dnule doctor v-ati pierdut de tot umorul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O șansă de a nu muri în chinuri.
      Umorul nu m-a interesat deloc când am scris articolul. Doar mi-am vărsat nervii într-un mod constructiv.

      Ștergere
  2. citesc cu placere blog-ul dvs, cu sau fara umor.. mi-e tare dor de elena miscodan, e absenta online de ceva timp...spor la invatat (pt. examen adica ) si numa' bine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru apreciere! Sincer să fiu, și mie îmi e dor de postările Elenei Mișcodan, are un umor fantastic în fața căruia pot doar să mă închin în reverență!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații